CUM SĂ OBȚII UN LOOK PERFECT DE ZI CU ZI

În primul rând, nu trebuie să fii un expert în make-up ca să cunoști câteva secrete ale acestui domeniu.
Ca să arate ca scoase din cutie sau că sa fie cea mai bună variantă a lor, doamnele apelează la make-up artiști care să le sculpteze chipul și să le evidențieze trăsăturile. Make-up artiștii au devenit un simbol al domeniului beauty, fiind prietenii de nădejde ai oricărei femei în cazul unor ocazii speciale. Sigur, atunci când mergi la un eveniment important, vizita la un make-up artist se dovedește a fi extrem de eficientă și cu un rezultat foarte spectaculos, dar ce ai zice dacă ai putea învăța câteva trucuri esențiale pe care să le folosești pentru a realiza singură un machiaj de calitate.
În acest post ne vom concentra asupra fondului de ten.
Ceea ce vom spune acum poate ți se va părea neobișnuit, dar primul pas în realizarea unui machiaj perfect, fie el de zi sau de seară, este îngrijirea tenului. Înainte de aplicarea produselor de make-up preferate, este necesară curățarea în profunzime a tenului. Poți face acest lucru prin masarea pielii cu o loțiune demachiantă sau prin aplicarea unui toner special.

Al doilea pas constă în aplicarea unei creme hidratante ca bază înaintea fondului de ten. Pe parcursul zilei, sub acțiunea factorilor de mediu, tenul tău se poate deshidrata, făcând ca machiajul să își piardă rezistența sau să evidențieze liniile fine din jurul ochilor și a gurii. Eventual, poți să folosești chiar și bază de machiaj care uniformizează nuanța tenului și face ca machiajul să arate și să reziste mai bine.

Pasul doi- aplicarea fondului de ten. Fondul de ten reprezintă o mare parte dintr-un make-up perfect. Desigur știi că există mai multe metode de aplicare- cu beauty blenderul, cu pensula specială sau cu degetele. Indiferent de ce metodă alegi, un lucru este esențial: aplicarea se realizează prin mișcări delicate, eventual prin tapotare, pentru a nu agresa pielea.
Tip: Atunci când dorești să achiziționezi un fond de ten pe care nu l-ai mai încercat înainte, aplică o cantitate mică de produs pe linia maxilarului. Astfel, vei putea să identifici culoarea cea mai apropiată nuanței tenului tău.
Dacă ai de ales între un fond de ten cu o culoare închisă și unul de culoare deschisă, alege-l pe cel de-al doilea. Un fond de ten mai deschis poate fi combinat cu un produs de culoare închisă pentru a se uniformiza. De asemenea, un fond de ten mai luminos poate fi echilibrat prin aplicarea unui strat de pudră bronzantă deasupra.

Înainte de aplicare, agită flaconul de fond de ten pentru a uniformiza textura și culoarea produsului.
Sigur ai observat cum la o perioadă după deschiderea flaconului, fondul de ten se închide la culoare sau își modifică textura. Acest proces se numeste oxidare și, în general, se produce din cauza faptului că de multe ori uităm să sigilăm flaconul dupa folosire. Așadar, nu uita să închizi recipientul după folosire. Astfel, vei preveni oxidarea produsului, iar fondul de ten își va păstra textura și culoarea inițială.

După aplicarea fondului de ten urmează pudra. Ea are rolul de a fixa fondul de ten. Se aplică în cantități mici prin mișcări circulare, largi, ample, începând cu zona T.
Totuși dacă tenul tău are tendințe de îngrășare, iar pe parcursul zilei capătă un luciu inestetic în zona T (frunte, nas, bărbie), folosește un șervețel uscat sau un șevețel de absorbție a excesului de sebum, cu care să tapotezi ușor zona respectivă. Astfel, vei da un mic refresh machiajului tău.
La final, dacă îți dorești „bujori în obrăjori”, aplică un pic de blush. Chiar și atunci când ai tenul obosit, fardul de obraz poate face minuni. Te ajută să arăți mai proaspăt și conferă structură trăsăturilor feței.
Ce zici? Ești pregătită să incluzi aceste sfaturi în rutina ta zilnică de machiaj?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By signing up, you agree to the Basic Rules, Terms of Service, and Privacy Policy.

Copyright 2021 Niran Co Products